Poli Iași a smuls, sâmbătă, o remiză in extremis cu codașa FC Voluntari, scor 2-2, după ce a revenit de la 0-2 într-un interval de doar șase minute.
Puținii spectatori care au îndurat frigul pătrunzător și au urcat în Copou la inaugurarea noului gazon de pe ”Emil Alexandrescu” au avut parte de un meci spectaculos. Nu însă și de un succes al favoriților.
Poli a revenit spectaculos pe final de la 0-2 și a smuls un egal nesperat, după o evoluție modestă în compania ”lanternei” din Voluntari, care a jucat perfect arma contraatacului.
Gazdele au început bine, au pus presiune pe echipa lui Bergodi, iar Loshaj a avut șansa deschiderii scorului în minutul 8. Kosovarul a executat bine o lovitură liberă de la 30 de metri, dar Râmniceanu a reușit să respingă de la vinclu.
Treptat, intensitatea atacurilor ieșene a scăzut, elevii lui Cristiano Bergodi au reușit să echilibreze disputa la mijloc, iar în minutul 37 oaspeții au reușit să dea lovitura pe contraatac. Mățan a combinat cu Ion Gheorghe pe stânga, acesta a trecut prea ușor de Frăsinescu și a centrat perfect în fața porții pentru Căpățână, care a reluat din câțiva metri în plasă. 0-1 și ieșenii începeau să vorbească despre un blestem al inaugurărilor, amintind de eșecul cu Bistrița la inaugurarea nocturnei din noiembrie 2006.
Poli a avut șansa egalării în finalul reprizei prin același Loshaj, șutul kosovarului fiind respins de Râmniceanu.
Repriza a doua a fost mult mai spectaculoasă, în special în a doua parte, când s-a jucat cu garda jos.
Prima ocazie importantă a aparținut Iașiului, care a trimis mingea în bară prin Devesa, după care s-a declanșat nebunia.
În minutul 66, Voluntariul a dus scorul la 2-0 prin Țîră, care a fructificat un nou contraatac inițiat de Laidouni, din propria jumătate.
Când nimeni nu mai credea, gazdele au reușit să revină pe final, marcând de două ori în doar șase minute. Passaglia a redus din diferență (77), bine găsit în careu cu o ”scăriță” de Carlone, după care Andrei Cristea (83) și-a salvat echipa de la un eșec rușinos în fața ultimei clasate, după o combinație cu Passaglia la o fază fixă. Între cele două goluri, Popadiuc a fost la un pas de un autogol incredibil, lovind transversala porții lui Târnovanu în încercarea de a respinge un balon centrat de Laidouni în gura porții.
Finalul a fost nebun, pe contre, ambele echipe trecând pe lângă golul de trei puncte.
În minutul 87, Mihalache a luftat dintr-o poziție excelentă, iar după trei minute oaspeții au ratat prin Ebralidze, din nou pe contraatac.
Poli a avut o nouă șansă în prelungiri, prin Assulin, dar israelianul a ratat șansa de a deveni erou la debutul în tricoul Politehnicii, șutând în plasa laterală, din unghi.
S-a încheiat 2-2 și Iașiul bifează un nou rezultat modest, trupa lui Mihai Teja obținând un singur punct în ultimele două meciuri în care a întâlnit ultimele clasate Clinceni și Voluntari.
De cealaltă parte, oaspeții au încheiat meciul prăbușiți pe gazon, după ce au ratat de puțin un meci pe care l-au avut în mână și o victorie cu care nu s-au mai întâlnit tocmai din etapa a 5-a.
Partea bună a paharului pentru ieșeni este că au revenit acasă din exilul de la Botoșani, pe un gazon perfect, care a trecut cu bine de primul test.
Poli Iași și Voluntari termină la egalitate după un meci spectaculos. Echipa lui Bergodi ratează o victorie importantă pe final de meci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER